Clasificarea visurilor după Macrobius

Macrobius dedică opera fiului său Eustachius
Ambrosius Teodosius Macrobius a fost gramatic şi filosof roman care a trăit la începutul secolului al V-lea. Se cunosc foarte puţine lucruri despre viaţa sa. Opera sa de căpătîi este Saturnalia, operă legată de religia romană. Comentariul asupra lucrării "Somniun Scipionis" (Visul lui Scipio), lucrare care a apărut pe la 400 e.n. ne prezintă concepţia autorului despre visuri. Astfel, acesta ne spune că toate visurile pot fi clasificate în cinci tipuri principale: 
1) visul enigmatic (somniun în latină şi oneiros în greacă);
2) viziunea profetică (visio în latină şi horama în greacă);
3) visul oracular sau profetic (oraculum în latină şi chrematismos în greacă);
4) coşmarul (insomniun în latină şi eypnion în greacă);
5) plăsmuirea sau apariţia (visum în latină şi phantasma în greacă).

Despre primele trei Macrobius ne spune că este util să fie desluşite şi interpretate, în schimb ultimele două sunt fără valoare semnificativă. Coşmarul poate fi provocat de unele deranjamente mentale sau fizice şi de anxietate cu privire la viitor. Fantasma ar fi provocată de circumstanţa intrării în somn, momentul când nu suntem nici trezi, nici adormiţi. În aceste circumstanţe visul se confundă cu realitate.
Visul profetic este acela în care un părinte, un om pios sau de seamă, un preot sau chiar un zeu ne sugerează ce să facem într-o situaţie ce urmează să se producă sau ce să evităm.
Visul enigmatic este acela încărcat de ambiguitate şi care pretinde cu necesitate interpretarea.Visul enigmatic poate fi împărţit în cinci tipuri: personal, străin, social, public şi universal. Este personal, atunci când cel care visează experimentează personal ceva; este străin atunci când este despre altcineva; este social când implică pe cel care visează împreună cu alte persoane; este public când tratează problema beneficiului sau a pierderii pentru oraş, lucrări şi instituţii publice; este universal când se visează că anumite schimbări s-au produs în univers şi părţile sale.
 
 
(http://www-rohan.sdsu.edu/~amtower/macrobius.html)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu